Despre carte: 2014 / Rădăcinile florilor minții merg adânc – unde întunericul este atât de întunecat încât pare Lumina de Sus ca o umbră. Acolo semințele viselor își așteaptă timpul și fiecare se coace și se deschide la rândul său pentru a dezvălui în lume propria sa literă, care este mai mult un sunet decât un semn. Cel care doarme devine ceva ca un instrument muzical - o trompetă sau o vioară. Și în aceeași măsură în care o vioară sau o trompetă nu își amintește muzica de ieri, oamenii nu își amintesc visele Visele se împletesc în spații inaccesibile oamenilor în timpul orelor de veghe. Florile viselor înfloresc rapid - în câteva minute sau momente, dar se estompează pentru o lungă perioadă de timp. Uneori, visul unui bunic continuă să fie visat de nepoții săi și de nepoții nepoților săi. Uneori un vis vechi doare ca o rană care nu s-a vindecat, alteori se încălzește ca amintirea unui moment de fericire trăit în copilăria îndepărtată. O persoană lipsită de somn începe să viseze cu ochii deschiși; iar cei care sunt lipsiți chiar și de acest lucru sunt ei înșiși asemănați cu un vis...